• Română
  • English
  • Deutsch
  • Magyar

13. BISERICA REFORMATĂ strada Mihail Eminescu nr. 33

Biserica Reformată a fost construită în 1840 pe un teren cumpărat de comunitatea reformată. Planul bisericii a fost realizat de către arhitectul austriac Joseph Hoffer în stilul barocului clasicizant, el
combinând barocul cu câteva elemente ale arhitecturii greceşti. Pe faţadă, peste cei patru pilaştri simpli se ridica timpanonul sub forma de triunghi. Intrarea principală este tipică stilului baroc; pe turla bisericii, renovată ultima oară în 2004, se pot observa elementele ornamentaţiei în acest stil. Biserica a fost mărită cu o sala de rugăciune după planurile arhitectului Szántay Lajos, iar deasupra acesteia este aşezat corul cu orga. În antreul lăcaşului de cult se află două plăci comemorative.