• Română
  • English
  • Deutsch
  • Magyar

În data de 3 noiembrie vom sărbători împreună cei 65 de ani de teatru profesionist la Arad!

REPR 65 – Spectacol de gală dedicat aniversării celor 65 de ani de teatru la Arad

În data de 3 noiembrie, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad va sărbători împlinirea a 65 de ani de la prima reprezentaţie în limba româna a unui spectacol de teatru, pe scena Teatrului Român de Stat Arad. Va fi un eveniment cu totul special, în cadrul căruia vom rememora împreună istoria acestui teatru şi îi vom omagia pe toţi cei care, de-a lungul deceniilor, şi-au dedicat viaţa şi cariera acestui lăcaş de cultură.

În urmă cu șase decenii și jumătate, în seara zilei de 4 noiembrie 1948, cortina a fost ridicată pentru prima dată pe scena teatrului din Arad pentru ca publicul să poată viziona un spectacol profesionist de teatru în limba română. De la acea „O zi de odihnă“, de Valentin Kataev, s-a vorbit despre Teatrul Român de Stat Arad.

Duminică, 3 noiembrie, va avea loc un spectacol de gală care face cinste celor 65 de ani de teatru profesionist la Arad. În deschiderea evenimentului va fi prezentat unul dintre cele mai longevive și îndrăgite spectacole arădene – „Anonimul venețian“ de G. Berto, în regia lui Ion Ardeal Ieremia, cu Zoltan Lovas și Claudia Ieremia (ora 18,00). După încheierea spectacolului, vom avea bucuria de a-i revedea din nou pe scenă pe câțiva dintre artiștii care și-au legat numele și cariera de teatrul arădean – invitații noștri de onoare. Alături de ei, vom retrăi momentele cele mai importante ale teatrului nostru și vom asista la un spectacol de gală de înaltă ținută artistică.

Cu toții – spectatori și oameni de teatru, deopotrivă – avem șansa de a ne întâlni într-un moment aniversar ce promite a fi unul încărcat de emoție. Vă așteptăm duminică seara, la ora 18,00, precizându-vă că intrarea este liberă.