• Română
  • English
  • Deutsch
  • Magyar

Ziua Aradului la Pecs

1pecs

Aradul a fost sărbătorit nu numai acasă ci şi în Ungaria, la Pecs. Eveniment devenit tradiţional, aflat la a zecea ediţie şi punctând festiv excelenta colaborare dintre administraţiile celor două oraşe, Ziua Aradului la Pécs, s-a desfăşurat pe 13 septembrie. Prezenţa Aradul la Pecs a avut de toate: elemente protocolare, tehnice, dar în primul rând [...]

Festivalul Minorităţilor

ddd

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Minorităţilor de la Arad a avut loc, vineri 6 septembrie 2013 în Parcul Reconcilierii româno-maghiare, în prezenţa vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Surijan. Vicepreşedintele PE a acceptat ca Festivalul Minorităţilor de la Arad să facă parte, din acest an, din Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor. “Festivalul minorităților în orașul [...]

Ziua europeană a patrimoniului cultural european

1

Sâmbătă, 21 septembrie 2013, Cetatea Aradului a deschis porțile pentru vizitatori în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Zilei Europene a Patrimoniului la Arad. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu unitatea militară și Complexul Muzeal, și sa desfăşurat între orele 11-17.  La orele 11, 12 și 13 au avut loc [...]

Săptămâna Mobilităţii la Arad

b961d394d4aceb963640a7f0eb81e5db

Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad în colaborare cu Primăria Municipiului Arad a organizat în perioada 16-22 septembrie 2013 a XII-a ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii. Scopul campaniei este de a încuraja autorităţile locale din ţările membre ale Uniuniii Europene să introducă şi să promoveze măsuri de transport sustenabile şi alternative nepoluante de deplasare şi [...]