• Română
  • English
  • Deutsch
  • Magyar

Ziua europeană a patrimoniului cultural european

Sâmbătă, 21 septembrie 2013, Cetatea Aradului a deschis porțile pentru vizitatori în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Zilei Europene a Patrimoniului la Arad. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu unitatea militară și Complexul Muzeal, și sa desfăşurat între orele 11-17.  La orele 11, 12 și 13 au avut loc tururi ale Cetății conduse de un specialist al Complexului Muzeului, iar după amiaza vizitatorii au fost ghidați de reprezentanții unității militare. .

Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în fiecare an în luna septembrie.   În cadrul acestor evenimente cetăţenii Europei sunt invitaţi să viziteze gratuit monumente istorice, muzee sau situri de patrimoniu. Este de asemenea ocazia de a fi promovate obiective istorice mai puţin cunoscute sau care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg. Inițiativa Zilelor Europene ale Patrimoniului apartine Consiliului Europei iar din 1999 evenimentele se desfășoară sub patronajul comun al Consiliului Europei și Uniunii Europene.

Sursa